Incepând cu data de 1 Iulie 2016, tuturor statelor membre UE li se impune implementarea directivei 2013/35/EU (cunoscută și ca directiva EMF) în legislația proprie națională, directivă care prevede protecția persoanelor împotriva expunerii la câmpul electromagnetic (EMF) existent la locul de muncă. Ca rezultat, toate companiile din Uniunea Europeană sunt obligate să se asigure că angajații lor nu sunt expuși la radiații electromagnetice de nivele mai mari decât cele prevăzute de lege. Unele dintre aceste limite au fost abia definite în noua legislație. În România, baza legală o constituie și ordonanța de urgență HG520 20/07/2016 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice. Astfel, se impune monitorizarea și reducerea riscului posibil existent, prin măsuri preventive și corective, unde este cazul.

O nouă cerință din directiva EMF, pentru care Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) efectuează verificări la agenții economici, specifică și faptul că angajatorul trebuie să întocmească o metodă de evaluare a riscurilor pentru fiecare loc de muncă. Expunerea la câmpurile electromagnetice face parte din lista de riscuri pentru care ITM ar putea cere rapoarte detaliate de măsuratori ale parametrilor câmpului electromagnetic la care au fost sau sunt supuși angajații în cauză.

Bază științifică

Principala legislație pe care s-a bazat și noua legislație europeană este cea emisă de ICNIRP (International Commision of Non-Ionizing Radiation Protection).

Directiva EMF ia în considerare două efecte biofizice cauzate de câmpurile electromagnetice omniprezente:
• • efectele termice (interval 100kHz – 300GHz) precum arderea tesuturilor de piele cauzate de absorbția de energie, care pot aparea la expunerea la câmpuri electromagnetice de înaltă frecvență ce pot determina inclusiv arderi interne sau orbire, în cazuri extreme;
• • efectele non-termice (interval 1Hz – 10MHz) precum stimularea musculară, a nervilor sau a diverselor simțuri, cauzată de expunerea la câmpuri electromagnetice de frecvență joasă (în unele cazuri asemenea situații pot cauza iluzii optice, spre exemplu).

Mai mult de atât, noua directivă ia în calcul și efectele indirecte ale expunerii la câmp electromagnetic, cum ar fi descărcările electrice cu scântei și curenți staționari de contact induși de câmpuri electromagnetice puternice, interferențe cu stimulatoare cardiace sau implanturi metalice . De asemenea, există riscuri cauzate de câmpuri magnetice statice care pot “arunca” obiecte metalice sau feromagnetice, acestea devenind mici proiectile.

Valorile de expunere (ELV – Exposure Level Values), ce se bazează pe intensitatea actuală a câmpului în interiorul corpului uman, sunt obligatorii a fi respectate pentru protecția împotriva efectelor biofizice. Ele nu pot fi totuși măsurate în practică, de aceea directiva 2013/35/EU (cunoscută și ca directiva EMF) specifică așa numitele nivele de acțiune (AL – Action Levels). Siguranța corpului uman în câmp electromagnetic este astfel asigurată atât timp cât aceste nivele nu sunt depășite.

Efectele termice și non-termice sunt dependente atât de intensitatea câmpului dar și de frecvența acestuia. Din acest motiv directiva definește nivele de acțiuni dependente de frecvență în intervalul 1Hz – 300GHz. Din acest motiv echipamentele de măsură trebuie să evalueze corect intensitatea câmpurilor electromagnetice în raport cu frecvența și să ia în calcul efectele individuale, cum ar fi în apropierea unui transmițător radio.

Efectele non-termice sunt dependente și ele de frecvența semnalului care produce câmpul electromagnetic. Nivelele mai mari pot afecta pe termen lung sănătatea umană și se impun acțiuni corective și de protecție.

Câmpurile electromagnetice de frecvență joasă sunt prezente în mod uzual în mediul industrial și sunt de regulă câmpuri pulsatorii. Din acest motiv directiva specifică utilizarea metodei de măsură de vârf (WPM – Weighted Peak Method), care măsoară valorile de vârf în domeniul timp, ca metodă de referință pentru câmpuri de undă ne-sinusoidale. Instrumentele de măsură utilizează deja această metodă în arhitectura lor electrică, denumită și metoda STD (Shaped Time Domain). Această metodă este declarată metodă de referință de organismul ICNIRP. Detalii suplimentare AICI.

O nouă cerință din directiva EMF specifică și faptul că angajatorul trebuie să întocmească o metodă de evaluare a riscurilor pentru fiecare loc de muncă. Totuși, în cele mai multe cazuri, cum ar fi laboratoare și birouri unde doar dispozitive de curenți mici sunt folosite, declarația de conformitate cu marcajul CE este suficientă.

Acțiunile întreprinse de angajator, dacă limitele sunt depășite, pot fi (nu se limitează la):
• • crearea și punerea la dispoziția angajatului sau a muncitorului a procedurilor alternative de muncă;
• • implementarea ecranajului electromagnetic (unde este cazul);
• • punerea la dispoziția angajatului sau a muncitorului a echipamentului de protecție;
• • controlul accesului în zona de hazard sau limitarea duratei de expunere ori crearea de instrucțiuni specifice etc.